Design interior și funcționalitate
Bucătăria a fost una dintre cele mai provocatoare zone ale proiectului. 3 din 4 colțuri aveau țevi, ceea ce limita semnificativ poziționarea mobilierului și afecta estetica. Le-am mascat complet cu rigips.
În plus, centrala trebuia încorporată, fără să îi schimbăm poziția – o condiție obligatorie. Pentru a păstra accesul facil la centrală, dar și un design curat, am ales o hotă de 38 cm în locul uneia clasice de 50–60 cm.
În baie am pornit de la zero și am reproiectat complet tot spațiul. Traseele au fost reconfigurate pentru un aspect cât mai clean, iar hidroizolația ne-a permis să renunțăm la cadă în favoarea unui duș walk-in.
Am optat pentru o oglindă ce pornește din tavan, fiindcă ne plac oglinzile mari în băi mici. O oglindă amplă deschide vizual spațiul, iar mobilierul suspendat ales asigură depozitare practică fără să încarce zona.
Ne bucurăm mult de alegerea parchetului tip chevron, același pe care l-am folosit în tot apartamentul, cu excepția băii. Este elementul care a legat spațiile între ele și parcă a adus și mai multă căldură. Alături de tapet, a contribuit decisiv la atmosfera finală a dormitorului.